Dolls Of The World: Rusia (1989)
Daca tot e iarna si ieri v-am povestit despre papusa mea Barbie Dolls Of The World: Princess of Cambodia, hai sa va povestesc despre superba mea rusoaica din prima serie DOTW.
Ador papusile Barbie rusoaice.
Mi se par absolut fascinante. Pana acum am doua. Aceasta si editia din 1996 si planuiesc sa-mi cumpar si printesa si minunatata versiune aparuta in acest an. Deocamdata insa sa va fac cunoastinta cu frumoasa mea rusoaica din 1989.

Barbie Russian 1989 este imbracata intr-o haina cu traditionale decoratiuni aurii la gat si cu o frumoasa blanita neagra la maneci. Rochia este din catifea bordeaux, iar partea de jos este decorata cu o banda neagra, tot din catifea. De pe cap nu putea lipsi o caciula de blana ca sa-i tina lui Barbie de frig in geroasele nopti din Siberia. Un element care imi place in special este decoratiunea de pe cizmulite. Te-ai astepta sa aiba in picioare niste cizme rigide, dar ea este incaltata cu niste frumoase cizmulite din catifea neagra, decorate cu fir auriu.

Poate hainele acestea sunt ceva mai simple in design decat se asteapta multi atunci cand vine vorba de haine rusesti, dar mie mi se pare ca ii dau un aer domnesc si elegant. ![]()
Voi ce papusi rusoaice sau din rusia aveti in colectia voastra?


