Multa lume ma intreaba ce este in mintea mea, femeie de aproape 30 de ani, care sta si pierde vremea ore intregi cautand pe internet cele mai bune oferte pentru papusi Barbie si declara, cu orice ocazie, ca este colectionar de papusi Barbie. In primul rand vreau sa mentionez ca acest lucru nu are nicio legatura cu varsta. Intotdeauna am sustinut ca aceste clisee conform carora la nu stiu care varsta trebuie sa-ti placa doar aia si la alta varsta, mai inaintata, doar ailalta, sunt total gresite. Cred ca suntem destul de destupati la minte ca sa intelegem ca varsta chiar nu are legatura cu fizicul. Varsta e ceva mental.

Imi aduc aminte foarte bine ziua in care am primit prima papusa Barbie. Era inainte de Revolutie, era foarte de dimineata si eu dormeam in patutul de copil. Da, eram mica. Aveam 6 ani. O aud pe mama mea intrand in camera si tinand in mana o cutie. Eram somnoroasa si stiu ca am vazut-o ca prin ceata. Mi-am fortat ochii si atunci am vazut clar: avea in mana o papusa Barbie pe care o obtinuse cu greu de la cineva care mai putea sa aduca din afara una, alta. Pe moment stiu ca am fost putin derutata. Chiar nu-mi venea sa cred. Vazusem la o amica o papusa ca acea, dar nu credeam ca pot obtine si eu una. Era magic momentul; aveam in mana prima papusa Barbie.

Din acea secunda viata si universul meu de copil s-au schimbat. Pe langa faptul ca am tinut neaparat sa arat papusa tuturor copiilor din curte (eram destul de multi), am avut grija sa ii imbolnavesc si pe ei de sindromul Barbie. Astfel toate prietenele mele au inceput sa dea din picioare si sa se smiorcaie pe la parinti ca vor si ele “papusa din aia’”. Incetul cu incetul au inceput si ele sa primeasca, am mai primit si eu, si uite asa am colectionat primele mele 5 papusi. Evident ca le-am facut si eu haine, casa, am transformat martisoare in adevarate obiecte pentru ele. Tin minte ca voiam sa rivalizez cu vecina mea Mara care avea un set original de masa, scaune si tacamuri.

Timpul a trecut, eu am crescut, dar niciodata nu am renuntat la aceasta pasiune. Vecinii si prietenii mei de joaca au crescut si ei, papusile lor au disparut undeva la gunoi, dar eu am ramas pe pozitii. In decursul timpului mi-am mai achizitionat cate o papusa, dar flacara a fost cu adevarat aprinsa acum un an si jumatate cand am descoperit standul de jucarii de la Carrefour-ul de langa fostul meu birou din Timisoara. Parca s-a aprins ceva…flacara cea veche si-a marit intensitatea. De ce atunci si acolo? Nu stiu. Pur si simplu asa a fost. Mi-am si cumparat in acea zi o papusa si am reinceput sa-mi completez colectia achizitionand de peste tot din lume papusile pe care mi le doream.

In acest moment prioritatile mele sunt papusile copilariei (adica cele din anii ’80), unele Barbie de la inceputul anilor ’90 si, mai nou, anumite serii de colectii cum sunt seria Classique, Princesses of The World, editiile speciale Avon etc. Preferatele mele raman, si sunt sigura ca nu o sa schimbe niciodata asta, papusile Barbie cu mulajul SuperStar. Ador aceasta fata. Pentru mine asta este Barbie, asta este papusa cu care am crescut si de care sunt profund indragostita. Nu neg frumusetea altor mulaje. Deloc, dar totusi voi ramane o fidela admiratoare a clasicei fete Barbie pe care am vazut-o intr-o dimineata a copilariei, in mana mamei mele…

Ce urmeaza de acum inainte? Muuuuuuuuuuuulte alte papusi, o super expozitie Barbie la Bucuresti, prieteni noi si foarte noi si acest blog, locul in care vreau sa va arat minunata lume a acestor papusi si a oamenilor care le colectioneaza.